Se pare ca fac aceeasi prostie in mod repetat. De ce spunem ca omul invata din greseli? Sau poate sunt eu prea fucked up si nu reusesc sa mai invat nimic din nimic. de fapt... pana si formularea mea o spune, nimic din nimic, egal un mare nimic, un mare gol. un gol care se umple de durere si resentimente. si toate abia asteapta sa iasa la suprafata.
Si atunci cand o fac, e galagie. Si agitatie. Si nu suport. I wish it could be over.
As vrea ca macar o data sa nu ma mai ascund, sa fiu eu si sa fiu acceptata asa cum sunt. Oare de ce nu pot trece de zidul asta construit in mintea mea?
De ce mi-e frica, doar pentru ca sunt diferita de stereotipurile secolului astuia?
Poate ca sunt asa speriata de ceea ce este mediatizat si idolatrizat, incat am inceput sa ma urasc si sa ma ranesc singura.
Am I fucked up? Am I going insane?! De ce sunt asa speriata de lumea de afara?
De ce prefer sa ma transform intr-o gaura neagra si sa atrag spre mine suflete care se pierd?
Candva puteam sa ajut, sa fiu folositoare, I don't feel like that no more.
The only thing that I feel is pain and sorrow, and I'm so used to it that I can't and I won't have a reaction.
Si ce e cu dragostea? Sentimentele sunt overrated. Ele nu fac decat sa te ajute sa te minti pe moment, sa te lasi pierdut in bratele cuiva, care va da cu tine de pamant cu prima ocazie. Si pentru ce?
Sa ajungi sa te desconsideri pentru ca ai fost lasat pentru un pachet de prostie frumos impachetat?
I don't need love, hell!
No comments:
Post a Comment